Aşa cum era de aşteptat, Guvernul României a decis să prelungească termenul limită de obţinere a Autorizaţiei de Securitate la Incendiu.
Legea prevede actualmente că în cazul obiectivelor ce necesită Autorizaţie se va dispune închiderea activităţii şi sigilarea clădirii. Această aplicare a fost amânată până la data de 31 decembrie 2016, în condiţiile în care numărul mare de clădiri ne-autorizate ar fi făcut imposibilă aplicarea.
Iată aici decizia de prelungire: Ordonanta aparare incendii
Cu toate acestea, ISU nu a reuşit să implimenteze măsuri care să facă posibilă obţinerea autorizaţiei de un număr suficient de agenţi economici, motiv pentru care s-a decis o soluţionare administrativă: amânarea din nou a aplicării legii. Practic ISU a lăsat nesoluţionată problema de fond.
Amânarea/derogarea propusă este până la data de 30 iulie 2017.
Nu se întrevede ca după cele şase luni să se stea cu mult mai bine, în condiţiile în care mai mult de 90% din cererile depuse nu primesc avizare favorabilă datorită unor condiţii ce cu greu pot fi îndeplinite pentru clădirile vechi. De asemenea ISU menţine un sistem birocratic ce face ca procesul de autorizare să dureze cel puţin trei-patru luni, un sistem netransparent şi care nu funcţionea în beneficiul comunităţii prin căutarea şi stabilirea de soluţii concrete.
sursa : http://www.b365.ro